Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion Tunisia

Tunis – Sousse – El Djem – Insula Djerba – Gabes – Matmata – Douz – Chott el Djerid – Oazele Tamerza & Chebika – Ong Jamel – Tozeur – Kairouan – Monastir – Port El Kantaoui – Hammamet – Cartagina – Sidi Bou Said
EUR 1490 00 EUR
pret/persoana
Soukuri, medine, oaze, deșert și exotica INSULA DJERBA
Tunisia este fără doar şi poate una dintre cele mai interesante ţări ale Magrebului şi ale întregului continent african. Cucerită şi stăpânită mai întâi de fenicieni, apoi de romani, vandali, bizantini, arabi, turci şi în final de francezi, ţara are moşteniri culturale de la fiecare în parte. Siturile arheologice de o valoare inestimabilă aflate pe teritoriul Tunisiei vă vor oferi o călătorie în timp, având mai bine de 3000 de ani de istorie, dezvăluindu-vă o lume demult uitată. Veți descoperi cultura arabă foarte bine reprezentată prin medinele tunisiene și cele aproximativ 700 de monumente care includ palate, moschei, şcoli islamice şi fântâni care stau mărturie acestui trecut glorios. Cadrul natural al acestei ţări vă va dezvălui aproape toate formele de relief, cu peisaje de o frumuseţe extraordinară, de la oazele naturale din Munţii Atlas, până la cei 1300 km de coastă la Marea Mediterană, de la dunele nesfârşite ale Deşertului Sahara până la Chott el Djerid, cel mai mare lac sărat secat din Nordul Africii care oferă vizitatorilor culori care se schimbă de la o oră la alta. Cu peste 300 de zile însorite pe an, Tunisia vă aşteaptă să petreceţi un Revelion de neuitat în Insula Djerba, un paradis cu plaje întinse, o insulă care reflectă diferitele faţete ale acestei țări fascinante.

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Munții Atlas, Marea Mediterană, Insula Djerba, Golful Syrta Mică, Deșertul Sahara, Chott el Jerid, Oazele Tamerza și Chebika, Canionul Mides, Dunele Lariguett, Ong Jamel, Portul El Kantaoui, vechiul port din Cartagina

Obiective arta: Amfiteatrul din El Djem, El Kantra, Sinagoga El Ghriba, Medina din Tozeur, Marea Moschee Sidi Okba din Kairouan, Medina locală din Sousse, Mausoleul lui Habib Bourghiba din Monastir, teatrul din Cartagina, Tunis: Muzeul Bardo, Medina

Obiective traditii: Descoperirea tradițiilor locale în satele berbere din Cheneni, explorarea locuințelor troglodite din Matmata, experiența souq-urilor și a medinelor în Tozeur, Sousse și Tunis, degustarea celebrelor prăjituri cu cremă de curmale Makroud în Kairouan

Obiective distractii: Vizitarea satelor fortificate de pe Insula Djerba, vizitarea locuințelor troglodite din Matmata, plimbare pe cămilă la Douz, Excursie cu jeepurile în deșert, souk-ul din Tozeur, Kairouan: bazinele Aghlabite, faimoasele covoare de Kairouan, vizitarea satului turistic pitoresc El Kantaoui, baia antonina din Cartagina, vizitarea satului maur Sidi Bou Said

Info tarif:

1490 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 190 EURO 

 


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. 15-24 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Însoțitor român de grup Ghid local

Mese: 10 mic dejunuri 9 cine Cină Festivă de Revelion



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Tunis – Sousse
  • Masa:  În avion, cină
  • Cazare:  Hotel Marhaba Palace 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:35), de unde se va pleca spre Tunis cu zborul TK 663 (14:45 / 15:40). Din Tunis, capitala ţării amplasată la aprox. 10 km faţă de coasta mării Mediterane, vom fi transferaţi la Sousse pentru cină şi cazare la Hotel Marhaba Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Sousse – El Djem – Insula Djerba
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Amfiteatru din El Djem Insula Djerba Golful Syrta Mică
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre El Djem pentru a vizita al treilea amfiteatru ca mărime şi cel mai bine conservat din lume. Este cunoscut faptul că amfiteatrul a fost construit între anii 230 şi 238 la comanda oficialului imperial Gordian şi că la vremea respectivă putea găzdui peste 30.000 de spectatori, însă motivul pentru care un edificiu de o asemenea capacitate a fost construit în această zonă teoretic fără importanţă pentru Imperiul Roman este încă un mister pentru arheologi. În anul 238 Gordian s-a sinucis, iar edificiul a rămas neterminat, dar a fost extrem de bine conservat până în zilele noastre. Aici, spre deosebire de Colosseumul de la Roma, veţi putea păşi în arena care în antichitate a fost scena de luptă a gladiatorilor şi veţi putea vizita încăperile din subteran în care gladiatorii aşteptau intrarea în arenă. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Insula Djerba, situată în Golful Syrta Mică, un paradis cu plaje întinse, o insulă care reflectă diferitele faţete ale Tunisiei și care datorită poziţiei sale a urmat în linii mari istoria acestui ţinut, fiind rând pe rând colonie cartagineză şi romană. Cină şi cazare la Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*).


Ziua 3. Insula Djerba
  • Masa:  Mic dejun şi cină
  • Cazare:  Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*)
  • Optionale:  Vizitarea Ksar-urilor
  • Descriere:  Mic dejun. Prima parte a zilei o veți putea dedica, opțional, vizitării celor mai cunoscute atracții ale zonei Ksar-urilor, în traducere sate fortificate, ce sunt situate în inima ținuturilor berbere. Veți traversa El Kantra, podul care are o lungime de 6 km ce leagă insula de continent și veți străbate o zonă de deșert stâncos până la Cheneni, un ksar de munte unde berberii încă trăiesc în locuințe săpate în piatră folosind amfore pentru depozitarea alimentelor. Veți reveni apoi pe Insula Djerba, un paradis pentru cei care caută liniște, plaje întinse și climă mediteraneană, cea mai mare insulă din nordul Africii, care în sec. al XVI-lea a fost bază pentru pirații corsari precum Barbarossa, iar mai târziu, în perioada franceză, a fost casa uneia dintre cele mai mari comunități de evrei din Africa de Nord. Istoria evreilor pe insulă a început încă din sec. al VI-lea î.Hr., când după distrugerea templului lui Solomon de la Ierusalim, câțiva dintre credincioși s-au refugiat aici și au construit Sinagoga El Ghriba, în care legenda spune că ar fi încorporată o bucată din templul lui Solomon și unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Torei. Insula apare menționată prima dată în Iliada, cu denumirea de Insula Lotofagilor, tărâmul unde creștea un fruct pe care oricine îl mânca, uita de unde a venit și unde se îndreaptă. Cină şi cazare la Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*).


Ziua 4. Insula Djerba
  • Masa:  Mic dejun, cină festivă
  • Cazare:  la Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*)
  • Obiective:  Cină festivă de Revelion
  • Descriere:  Mic dejun. Zi liberă dedicată relaxării și activităților individuale. În acest peisaj exotic, într-o atmosferă de neuitat, ne vom ura La Mulţi Ani 2023! Cină festivă de Revelion şi cazare la Hotel Radisson Blu Palace 5* (sau similar 5*).


Ziua 5. Insula Djerba – Gabes – Matmata – Douz
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Sahara 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Locuințele troglodite din Matmata Deșertul Sahara
  • Optionale:  Plimbare pe cămilă la Douz
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Gabes, considerat a fi poarta tunisiană către sud, o oază de verdeaţă lângă mare, care datează din timpul fenicienilor. Pe aceste locuri, coloniştii veniţi din Fenicia au construit un oraş satelit al marii Cartagina. Romanii au sprijinit dezvoltarea oraşului chiar după căderea Cartaginei, folosindu-l ca centru de export al cerealelor şi fructelor către Roma. Ne vom deplasa apoi către Matmata, unde vom vizita zona renumitelor locuinţe troglodite. Cunoscută pentru peisajul selenar, Matmata este poate cea mai renumită zonă din Deşertul Sahara, datorită berberilor care au decis să locuiască aici în case săpate în pământ. În realitate, construite după modelul vilelor romane, aceste case păstrează o temperatură medie de 22o C de-a lungul anului, indiferent de temperaturile extreme ale deşertului, prea ridicate vara sau prea scăzute iarna. Locul, de un pitoresc aparte, l-a inspirat pe Steven Spielberg care a filmat aici scene din filmul Indiana Jones. Ne vom îndrepta în continuare spre Douz, unde veți putea face o plimbare opțională pe cămilă (se achită la faţa locului), o experienţă de aprox. o oră, în care veţi simţi cu adevărat Deşertul Sahara cu dunele sale nesfârşite de nisip. Cină şi cazare în Douz la Hotel Sahara 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Douz – Chott el Jerid – Oazele Tamerza & Chebika – Ong Jamel – Tozeur
  • Masa:  Mic dejun și cină
  • Cazare:  Hotel Ras El Ain 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, jeep
  • Obiective:  Chott el Jerid Tozeur: Excursie cu jeepurile în deșert Oazele Tamerza și Chebika Canionul Mides Dunele Lariguett Ong Jamel
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom porni spre Chott El Djerid, cel mai mare lac sărat secat din Nordul Africii. Cu o suprafaţă de aprox. 5000 km², această depresiune închisă, este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Tunisia cu peisaje care se schimbă de la un kilometru la altul şi de la o oră la alta, lumina creând pe straturile de sare culori şi umbre roz, verzi, bleu şi albe, transformând lacul într-o experienţă la graniţa dintre real şi imaginar. Oprire pentru fotografii. Ne vom deplasa în continuare spre Tozeur, de unde vom porni într-o excursie cu jeepurile până la oazele Tamerza şi Chebika cu superbele cascade naturale. La marginea oazelor se află linia de fortificaţie care traversa tot sudul Magrebului din Libia şi până în Maroc. Excursia va continua până la renumitul canion Mides, unde vom face o oprire pentru a admira peisajul. În această aventură vom vedea și dunele Lariguett, unde s-au filmat scene din filmele Pacientul Englez. Aventura cu jeepurile va continua până la renumitul Ong Jamel unde vom recunoaște decorul natural din Războiul Stelelor. Întoarcere la Tozeur pentru cină şi cazare la Hotel Ras El Ain 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Tozeur – Kairouan – Sousse
  • Masa:  Mic dejun și cină
  • Cazare:  Hotel Marhaba Palace 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tozeur: Medina Souk-ul Kairouan: Marea Moschee Sidi Okba Bazinele Aghlabite Medina locală din Sousse
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom vizita medina și souk-ul din Tozeur, recunoscute pentru arhitectura tradițională și meșteșugurile pe care le vom regăsi în obiectele artizanale locale. Ne vom deplasa apoi spre Kairouan, fostă capitală a Maghrebului, al patrulea oraş ca importanţă religioasă în lumea islamică după Mekka, Medina şi Ierusalim, drept pentru care șapte pelerinaje la Kairouan echivalează cu un pelerinaj la Mecca pentru credincioși. Oraşul Kairouan a fost fondat de renumitul general arab Okba Ibn Nafa, care la sfârşitul sec. al VII-lea a cucerit în numele Islamului tot teritoriul nordului Africii. Denumirea de Kairouan provine de la cuvântul Kairwan, care se traduce din limba arabă ca bază militară. Deşi acesta era scopul iniţial, oraşul a devenit în scurt timp unul dintre cele mai importante centre ale vremii, astfel că în sec. al X-lea rivaliza cu oraşe precum Cairo, Damasc sau Cordoba, atât în fumuseţe cât şi ca importanţă culturală. În prezent oraşul este capitala guvernoratului cu acelaşi nume, fiind renumit pentru măiestria cu care sunt ţesute covoarele, dar şi pentru un deliciu culinar numit Makroud, o prăjitură cu pastă de curmale. Vom vizita marea Moschee Sidi Okba, un adevărat punct de reper pentru arhitectura islamică, fostă şcoală religioasă din sec. al XVII-lea, bazinele Aghlabite, prin care apa era adusă în oraş, reprezentând unele dintre cele mai importante elemente locale de inginerie hidraulică din Evul Mediu, Mausoleul Sidi Sahib, locul în care se află rămăşiţele pământeşti ale unuia dintre prietenii profetului Mohamed şi bazarul medinei unde vom vedea faimoasele covoare de Kairouan. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Sousse, unde vom vizita medina locală care este înconjurată de ziduri vechi în interiorul cărora sunt adăpostite străduțe înguste și întortocheate, veritabil patrimoniu cultural și arhitectural. În limba arabă, “souk” înseamnă piaţă, iar “medina”, oraş, care în zilele noastre este încă locuită fiind în acelaşi timp şi un enorm loc pentru cumpărături tradiţionale. Cină şi cazare la Hotel Marhaba Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Sousse – Monastir – Port El Kantaoui – Hammamet
  • Masa:  Mic dejun și cină
  • Cazare:  Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Mausoleul lui Habib Bourghiba din Monastir Satul turistic pitoresc El Kantaoui Portul El Kantaoui
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre Monastir unde vom vizita Mausoleul lui Habib Bourghiba, primul preşedinte al Tunisiei. Oraşul Monastir, supranumit poarta paradisului, era compus la începutul dominaţiei arabe dintr-o serie de fortăreţe ale căror ziduri sunt în prezent într-o perfectă stare de conservare. Ne vom deplasa apoi către El Kantaoui, un sat turistic pitoresc cu plaje superbe şi arhitectură tradiţională, un complex construit în jurul unui port modern pentru iahturi, după care vom pleca spre Hammamet, celebra staţiune situată în partea de est a Capului Bon. După-amiază liberă pentru relaxare pe plajă, pentru a descoperi grădinile exotice, pentru plimbări prin bazaruri sau pentru a explora pe cont propriu staţiunea care a fost până pe la începutul sec. al XX-lea un sat pescăresc, până când George Sebastian, un milionar român, a hotărât să-şi construiască pe plaja de aici o vilă ca reşedinţă de vacanţă, pe care a numit-o Sebastian. La scurt timp după acesta au început să sosească personalităţi din întreaga lume, printre care Andre Gide, Winston Churchill sau Paul Klee. Cină şi cazare la Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Hammamet – Cartagina – Sidi Bou Said – Hammamet
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Cartagina: Vechiul port Baia antonina Teatrul Satul maur Sidi Bou Said
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale sau excursie opțională la Cartagina și Sidi Bou Said. Vă veți îndrepta spre Cartagina, oraş dezvoltat dintr-o colonie feniciană din primul mileniu î.Hr. într-o capitală superbă a unui mare imperiu. În prezent numele de Cartagina este purtat de cartierul de lux al oraşului Tunis, unde se află şi Palatul Prezidenţial. Cartagina a fost întemeiată de către negustorii fenicieni în anul 814 î.Hr. şi conform legendei, de către prinţesa Dido (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Cetatea a avut o istorie tumultoasă, fiind cucerită de toate marile puteri ale vremurilor, printre care îi putem enumera pe romani, vandali, bizantini, arabi şi turci. Deşi a fost râvnită, disputată şi chiar rasă de pe faţa pământului în sec. al II-lea î.Hr., cetatea a fost reconstruită ori de câte ori a fost necesar controlul Africii de Nord dintr-un singur loc. Colonia a ajuns să aibă o mare importanţă economică, ce rivaliza cu cea a metropolelor feniciene. Între anii 650 - 308 î.Hr. forma de guvernământ a fost monarhia, iar între anii 308 - 146 î.Hr., a fost republică oligarhică condusă de un senat cartaginez. În jurul ei s-a format un adevărat imperiu, cea mai mare forţă maritimă din Mediterana Occidentală până la Războaiele Punice cu Republica Romană. Veți vizita vechiul port, baia antonina şi teatrul. În continuarea zilei veți vizita satul maur Sidi Bou Said cu căsuţele sale albe cu albastru care păstrează farmecul şi liniştea din trecut. Timp liber pentru a savura o cafea sau pentru a vă plimba pe străduţele pitoreşti. Cină şi cazare la Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Hammamet – Tunis – Hammamet
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tunis: Muzeul Bardo Medina din Tunis
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre Tunis, oraș a cărui istorie datează din vremuri antice, atunci când în urmă cu aprox. 3000 de ani a fost fondată aşezarea feniciană Tunes care a aparţinut statului Cartaginez. Ocuparea acestor teritorii în anul 695 de către arabi şi construirea canalului care leagă aşezarea de mare, a dus la dezvoltarea capitalei, Tunis-ul devenind astfel oraş-port. Vom visita Muzeul Bardo (dacă va fi deschis) sau Muzeul Mozaicurilor, unde vom găsi una dintre cele mai importante colecţii de mozaicuri din lume, după care vom porni într-o călătorie fascinantă prin medina din Tunis, vechiul oraş cu străduţe înguste în care vom putea descoperi frumoasele magazine ale artizanilor locali. Întoarcere la Hammamet pentru cină şi cazare la Hotel Aziza Thalasso 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Hammamet – Aeroport Tunis – Istanbul – Bucureşti
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 662 (11:00 / 15:55), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:45 / 20:05).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Tunis şi retur cu compania Turkish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zboruri și transferurile aeroport-hotel-aeroport (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 10 nopţi de cazare în hoteluri 5* şi 4*
  • mesele menţionate în program: 10 mic dejunuri şi 9 cine
  • Cină Festivă de Revelion (fără băuturi)
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • excursie cu jeep la oazele Tamerza & Chebika și la Ong Jamel
  • ghid local
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită, la recepţia hotelurilor, individual
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi în cadrul meselor etc.
  • bacşişuri: 45 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 15 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local:  plimbare cu cămilele în Deşertul Sahara: 15 euro/pers. (se achită la faţa locului)  vizitarea zonei Ksar-urilor: 55 euro/pers. (se achită din agenție)  excursie la Cartagina și Sidi Bou Said: 85 euro/pers. (se achită din agenție) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de 50 %, se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare